Reporter Afaceri Poligrafice: Cum v-a venit ideea să porniţi o afacere în industria de print?
Răzvan Lungu Tudor: Totul a pornit de la un scuter pe care l-am primit de la unchiul meu când eram la liceu. Clasa a XI-a. Am fost întotdeauna pasionat de vehiculele pe 2 roţi şi acest cadou a reprezentat o bucurie imensă pentru mine, însă nu şi pentru părinţii mei.
Aşa că am fost nevoit să găsesc o soluţie pentru a avea bani de benzină, primul job fiind cel de colaborator în vânzări la o companie producătoare de etichete. Acolo am înţeles ce implică acest segment de activitate, Pentru că m-a atras, în 2003 în timpul Facultăţii de Medicină absolvite am înfiinţat LabelPrint într-o încăpere de doar 9 m pătrați, cu o investiţie de 300 de euro din economiile personale şi 1200 de euro de la părinţi.
AFP: Ce tipuri de etichete produceţi?
Răzvan Lungu Tudor: Oferim o gamă variată de etichete autoadezive în rola sau coala, cu adeziv permanent sau semipermanent.
Pot fi imprimate pe o faţă sau pe ambele feţe după o grafică în culori de bază CMYK şi/ sau în culori speciale: Pantone. metalizate, fluorescente, iridiscente. invizibile sau termocrome.
Producem şi etichete simple neimprimate, iar materialele pe care le utilizăm în general sunt hârtia normală, cea termică sau diverse specialităţi, polietilena, polipropilena opacă sau transparentă etc.
De asemenea, etichetele pot fi înnobilate prin procedeul de lăcuire UV mată sau lucioasă, poleire cu foiţă aurie/ argintie, înserieri şi scratch-off, efecte holografice sau prin laminare.
Oferim de asemenea etichete durabile ce rezistă în orice condiţii de mediu datorită finisărilor suplimentare, etichete textile din poliester, riboane pentru produsele imprimate prin transfer termic, precum şi accesorii şi echipamente conexe.
Deoarece punem accent foarte mare pe procedeul de securizare al produselor de pe piaţă am inclus in portofoliul nostru etichetele de securitate, care au rolul în primul rând de a preveni contrafacerea prin includerea unor elemente precum hologramele, filigranele, dungile iridiscente etc., reactivitate la anumiţi solvenţi sau temperaturi.
iar orice tentativă de a înlătura eticheta va lăsa într-un fel sau altul urme clare.
AFP: Care a fost primul echipament pe care l-aţi achiziţionat şi care este cel mai recent?
Răzvan Lungu Tudor: Primul echipament a fost o imprimantă termică TSC din seria 246M prin intermediul căreia realizam în principal etichete albe în rolă şi etichete pentru coduri de bare. Lăţimea rolei era de 108 mm şi imprima alb-negru.
Acum, cel mai recent echipament pe care l-am achiziţionat este un utilaj dotat cu 6 grupuri de culoare, unitate pentru imprimare pe verso, roluitor, delaminator-relaminator pentru neutralizarea adezivului, unitate pentru laminare şi 3 module de ştanţare.
AFP: Ce alte echipamente mai aveţi în dotare?
Răzvan Lungu Tudor: Deţinem şi un utilaj de tipar digital pentru producţia de serii mici a materialelor adezive, cu ştanţare.
AFP: în afară de procesele de imprimare şi finisare, le oferiţi clienţilor şi servicii prepress?
Răzvan Lungu Tudor: Hârtia, materialul plastic, lacurile, cerneala, ştanţele şi plăcile sunt procurate de la furnizori precum UPM, Raflatac, Avery Dennison. Budaval. Sun Chemical. Ro-tometrics. Eson. Dupont, Flint, însă celelalte servicii necesare activităţii sunt internalizate.
Le oferim celor interesaţi şi soluţii de design şi tipar proof pentru o gamă variată de produse – alimentare, chimice, farmaceutice, cosmetice etc. de asemenea şi consiliere în vederea alegerii unei linii automatizate de etichetare.